Timp de trei luni, GEN Moldova, în parteneriat cu Consiliul Raional Ungheni a implementat proiectul „create YOUiACT” pentru tinerii de 14-25 de ani, care au beneficiat de exchange campuri, mentorat internațional, concurs de idei de proiecte, traininguri, field trips etc.

 Proiectul s-a concentrat pe șapte localități: Chișinău, Soroca, Fălești, Ungheni, Cimișlia, Palanca (Ștefan Vodă), Dubăsarii Vechi (Criuleni).

În data de 18 noiembrie, curent, a avut loc etapa finală a proiectului, și anume „create YOUiACT Congress” (Chișinău, Academia de Studii Economice a Moldovei). Evenimentul a fost onorat de prezența reprezentanților Ambasadei Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova și experților internaționali.

În cadrul evenimentului a fost efectuată prezentarea către juriu a ideilor de proiecte elaborate pe parcursul a trei luni.

Trei echipe din Ungheni au fost prezente la eveniment, prezentînd proiectele în domeniul turism (Echipa Carpe Diem – LT Vasile Alecsandri), ecologie (Echipa EcoLEADER – LT Vasile Alecsandri), IT (Echipa Upgrade Studio – Colegiul Agroindustrial).

Ludmila Ursatiev, șef Secție Economie și Reforme a salutat publicul ș a menționat importanța susținerii generației tinere, motivarea activismului, implicării și creativității – capacități importante pentru dezvoltarea comunității.

Menționăm că colaborarea Consiliului raional Ungheni și GEN Moldova durează de 2 ani, pe parcursul cărora au fost desfășurate mai multe evenimente de formare antreprenorială pentru tineri și femei.