Astăzi, 6 septembrie, a avut loc şedinţa de lucru a autorităţilor publice locale, cu participarea reprezentanţilor de la Serviciul Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale şi Direcţia Situaţii Excepţionale Ungheni. Subiectele abordate în cadrul şedinţei au fost cu privire la crearea Postului de pompieri pe bază de voluntariat, cât şi repartizarea atribuţiilor actorilor implicaţi în cadrul proiectului.

Postul de pompieri pe bază de voluntariat va fi organizat şi întreţinut de către autorităţile administraţiei publice locale, şi va realiza activităţi de prevenire şi lichidare a incendiilor sau altor situaţii excepţionale, produse în zona de intervenţie. Deasemenea, pentru buna funcţionare a Postului, prin intermediul unui proiect cu finanțare europeană, asigurând dotarea acestuia cu utilaj pentru stingerea incendiilor şi descarcerare, cu autospeciale, echipament şi instruirea voluntarilor.

,,Recomand să ne consolidăm eforturile şi să contribuim activ la crearea acestui Post, mai ales că prioritatea numărul unu este salvarea de vieţi omeneşti”, a afirmat Doamna Ludmila Guzun, preşedintele raionului Ungheni.

Localitățile vizate sunt: Pârlița, Todirești, Rădenii Vechi, Chirileni, Agronomovca, Bușila.