În conformitate cu dispoziția președintelui raionului, nr. 04-02/1-5 din 18.01.2023, astăzi în incinta Consiliului Raional Ungheni s-a desfășurat ședința extraordinară a Consiliului raional Ungheni.
La ora 10:00, în urma efectuării apelului consilierilor s-a constatat în sală fiind prezenți 27 de consilieri raionali din 35.
De această dată, în calitate de președinte al ședinței, a fost ales dl Iurie Derenev.
Astfel, chestiunile analizate și supuse dezbaterilor, au vizat segmentul juridic, financiar, educațional și medical.
În conformitate cu prevederile Legii nr. 436 din 28.12.2006, deciziile Consiliului urmează a fi semnate și contrasemnate în cel mult 5 zile de la data desfășurării ședinței.
În acest sens, cetățenii vor putea accesa deciziile prin intermediul Registrului de Stat al Actelor Locale și a Paginii Web a Consiliului raional (rubrica ,,Transparență Decizională”).
Autor: Ilinca Casian, specialist principal, Aparatul președintelui raionului