| Pagina principală | Evenimente | Carte de oaspeţi | Hartă Site | Contact | Anunțuri |
Regulile interne de organizare a procedurilor de asigurare a transparenţei
în procesul de elaborare şi adoptare a deciziilor Consiliului raional Ungheni
I. DISPOZIŢII GENERALE
1. Regulile interne de organizare a procedurilor de asigurare a transparenţei în procesul de elaborare şi adoptare a deciziilor Consiliului raional Ungheni au drept scop asigurarea aplicării uniforme a prevederilor Legii nr. 239-XVI din 13 noiembrie 2008 privind transparenţa în procesul decizional.
2. Prezentele Reguli stabilesc procedurile de asigurare a transparenţei în procesul de elaborare şi adoptare a deciziilor în cadrul Consiliului raional Ungheni.
3. Prevederile prezentelor Reguli se aplică în procesul de elaborare şi adoptare a proiectelor de decizii care pot avea impact economic, de mediu şi social.
4. Procedurile de consultare publică prevăzute de prezentele Reguli nu se extind asupra procesului de elaborare şi adoptare de către Consiliul raional Ungheni a proiectelor de decizii ce conţin informaţii oficiale cu accesibilitate limitată, care au ca obiect modificarea deciziilor în vigoare sub aspect redacţional, fără a schimba conceptul sau impactul acestora şi a proiectelor de decizii cu caracter individual, care nu au impact economic, de mediu şi social.
5. În prezentele Reguli sunt utilizate noţiunile prevăzute în Legea nr. 239-XVI din 13 noiembrie 2008 privind transparenţa în procesul decizional.
II. MĂSURI ORGANIZATORICE PENTRU ASIGURAREA
TRANSPARENŢEI ÎN PROCESUL DECIZIONAL
6. Consiliul raional Ungheni desemnează coordonatorii procesului de consultare publică, care sunt responsabili pentru asigurarea transparenţei procesului decizional. În atribuţiile de bază ale coordonatorilor sunt incluse monitorizarea respectării cerinţelor de asigurare a transparenţei în procesul de elaborare şi adoptare a proiectelor de decizii şi întocmirea raportului anual privind asigurarea transparenţei procesului decizional în cadrul Consiliului raional Ungheni.
7. Coordonatorii procesului de consultare publică pregătesc o listă generală a părţilor interesate, întocmită la iniţiativa subdiviziunilor Consiliului raional Ungheni sau la propunerea părţilor interesate, care la solicitarea în scris, doresc să participe în procesul decizional al Consiliului raional Ungheni. Lista se actualizează cu regularitate, inclusiv cu indicarea părţilor interesate (numele şi prenumele cetăţenilor, denumirea asociaţiilor constituite în corespundere cu legea, altor părţi interesate, informaţia de contact a acestora), care au solicitat în scris informarea despre procesul decizional al Consiliului raional Ungheni.
8. Consultarea publică în cadrul procesului de elaborare a proiectului de decizie este iniţiată şi desfăşurată de către subdiviziunea – autor din cadrul autorităţii publice locale.
9. Conducătorul subdiviziunii-autor desemnează un responsabil de desfăşurarea procedurilor de consultare din cadrul subdiviziunii respective.
10. Responsabilul de desfăşurarea procedurilor de consultare publică a unui proiect de decizie, din cadrul subdiviziunii-autor, va purta răspundere pentru:
- informarea părţilor interesate despre iniţierea elaborării proiectului de decizie;
- informarea părţilor interesate despre desfăşurarea consultării publice;
- organizarea procedurilor de consultare publică;
- întocmirea procesului-verbal privind consultarea publică a părţilor interesate;
- redactarea sintezei recomandărilor prezentate;
- întocmirea dosarului privind elaborarea proiectului de decizie;
- transmiterea coordonatorilor procesului de consultare publică din cadrul autorităţii publice locale a informaţiei necesare pentru întocmirea raportului anual privind transparenţa în procesul decizional.
11. Subdiviziunea-autor informează coordonatorii procesului de consultare publică din cadrul autorităţii publice locale despre iniţierea şi rezultatele consultării fiecărui proiect de decizie în parte.
III. MODALITĂŢI DE INFORMARE ÎN PROCESUL DECIZIONAL
1. Modalităţi de informare în cadrul consultării publice
12. Informarea privind procesul decizional se face pe calea informării generale, pentru un public larg nedefinit, şi pe calea informării direcţionate, pentru părţi interesate definite, incluse în lista prevăzută în pct. 7 din prezentul Regulament, sau alte părţi interesate care au solicitat în scris informarea.
Informarea generală este obligatorie în cazul anunţării despre iniţierea elaborării proiectului de decizie şi organizarea tuturor consultărilor publice şi se efectuează prin plasarea informaţiei pe pagina web oficială a Consiliului raional Ungheni şi difuzarea, după caz a unui comunicat de presă în mijloacele de informare locale de către specialistul relaţii cu publicul şi mass-media.
Informarea direcţionată se efectuează complementar informării generale prin transmiterea informaţiei privind procesul decizional prin intermediul poştei electronice sau expedierea scrisorilor la adresa părţilor interesate sau cea indicată de solicitant, la decizia autorităţii publice locale.
13. Informarea despre iniţierea elaborării proiectului de decizie se face prin intermediul unui anunţ redactat şi difuzat în condiţiile Legii nr. 239-XVI din 13 noiembrie 2008 privind transparenţa în procesul decizional.
14. În scopul facilitării accesului părţilor interesate la informaţia privind procesul de elaborare şi adoptare a deciziilor, pe pagina web oficială sunt create compartimente dedicate transparenţei decizionale, unde se plasează informaţia cu privire la :
a) regulile interne de organizare a procedurilor de asigurare a transparenţei în procesul de elaborare şi adoptare a deciziilor;
b) numele şi informaţia de contact ale coordonatorilor procesului de consultare publică în procesul decizional în cadrul Consiliului raional Ungheni;
c) programele trimestriale de elaborare a proiectelor de decizii, cu indicarea proiectelor de decizii care urmează a fi supuse consultării publice;
d) anunţurile privind iniţierea elaborării deciziei;
e) anunţurile privind organizarea consultării publice;
f) proiecte de decizii şi materiale aferente acestora, precum şi deciziile adoptate;
g) rezultatele consultării publice ( procese-verbale ale întrunirilor publice consultative, sinteza recomandărilor);
h) raportul anual al autorităţii publice privind transparenţa procesului decizional;
i) alte informaţii.
15. Programele trimestriale de elaborare a proiectelor de decizii vor fi făcute publice.
2. Informarea despre organizarea consultărilor publice şi rezultatele lor
16. Informaţia despre organizarea consultărilor publice pe marginea unui proiect de decizie este redactată în forma unui anunţ, conform anexei la prezentele Reguli.
17. Anunţul de organizare a consultărilor publice este făcut public cu cel puţin 15 zile lucrătoare înainte de iniţierea procedurii de întocmire a variantei finale a proiectului de decizie. Anunţul se face public prin informarea generală a publicului larg şi informarea direcţionată a părţilor interesate.
18. Argumentarea necesităţilor elaborării şi aprobării proiectului de decizie este formulată într-un limbaj concis, explicit şi accesibil publicului larg cu explicarea termenilor de specialitate. Argumentarea se referă la scopul urmărit de proiectul deciziei, impactul acestuia, compatibilitatea proiectului de decizie cu legislaţia în vigoare, alte detalii relevante.
19. Proiectele de decizii asupra cărora a fost iniţiată procedura de consultare publică sunt puse la dispoziţia părţilor interesate, care pot fi:
a) cetăţeni, conform Legii nr. 239-XVI din 13 noiembrie 2008 privind transparenţa în procesul decizional;
b) asociaţii obşteşti constituite în corespundere cu legea;
c) sindicate;
d) asociaţii de patronat;
e) partide şi alte organizaţii social-politice;
f) mijloace de informare în masă;
g) reprezentanţi ai mediului de afaceri etc.
20. Rezultatele consultării (procese-verbale, sinteza recomandărilor), după aprobarea acestora de către conducerea autorităţii publice locale, sunt făcute publice prin informarea generală, conform Legii nr. 982-XIV din 11 mai 2000 privind accesul la informaţie, precum şi pct. 14 lit. g) din prezentul Regulament, pînă la adoptarea deciziei respective.
21. Deciziile Consiliului raional Ungheni, supuse consultării publice, sunt făcute publice, conform Legii nr. 982-XIV din 11 mai 2000 privind accesul la informaţie şi pct. 14 din prezentul Regulament.
22. Pentru desfăşurarea procesului de consultare sunt aplicate modalităţile de consultare prevăzute în Legea nr. 239-XVI din 13 noiembrie 2008 privind transparenţa în procesul decizional.
3. Recepţionarea şi analiza recomandărilor
23. Proiectul de decizie supus consultării publice se examinează de către părţile interesate în termen de cel mult 15 zile lucrătoare din data mediatizării, în modul stabilit, a anunţului referitor la iniţierea consultării publice a acestuia. În cazul în care proiectul de decizie este voluminos ori complex sau dacă se cere studierea unor materiale suplimentare, termenul de prezentare a recomandărilor poate fi extins de către conducătorul autorităţii publice locale cu menţiunea corespunzătoare în anunţ.
24. Dacă în termenul stabilit părţile interesate nu au prezentat recomandări, proiectul de decizie se consideră consultat public fără recomandări. Această informaţie este făcută publică.
25. După finalizarea procedurilor de consultare în procesul de elaborare a deciziei, subdiviziunea-autor întocmeşte un dosar privind elaborarea proiectului de decizie, în care se includ:
a) anunţul de iniţiere a elaborării deciziei;
b) anunţul de organizare a consultării publice;
c) proiectul deciziei;
d) materialele aferente proiectului de decizie (note informative, alte informaţii relevante);
e) procesele-verbale ale întrunirilor de consultare publică;
f) sinteza recomandărilor parvenite.
Accesul la dosarele privind elaborarea deciziilor, alte informaţii privind asigurarea transparenţei în procesul decizional este asigurat în condiţiile Legii nr. 982-XIV din 11 martie 2000 privind accesul la informaţie.
26. În cazul modificării esenţiale (schimbării conceptului, extinderii obiectului şi sferei de aplicare, modificării impactului) a variantei iniţiale a proiectului de decizie supus procedurilor de consultare, dacă modificarea respectivă nu a survenit în urma consultării publice, autoritatea publică locală poate supune proiectul respectiv consultării publice repetate.
V. ORGANIZAREA ŞEDINŢELOR PUBLICE
27. Şedinţele Consiliului raional Ungheni sunt publice, cu excepţia cazurilor cînd în cadrul şedinţelor sunt examinate sau audiate informaţii oficiale cu accesibilitate limitată, conform art. 7 al Legii nr. 982-XIV din 11 martie 2000 privind accesul la informaţie. Argumentarea desfăşurării şedinţelor închise va fi făcută publică.
28. Desfăşurarea şedinţei publice, data, ora şi adresa unde aceasta va avea loc, ordinea de zi a şedinţei sunt anunţate de autoritatea publică locală în prealabil, de regulă, cu cel puţin 3 zile lucrătoare.
29. Rezultatele şedinţelor publice sunt făcute publice conform Legii nr. 982-XIV din 11 mai 2000 privind accesul la informaţie.
VI. RAPORTUL CU PRIVIRE LA
TRANSPARENŢA ÎN PROCESUL DECIZIONAL
30. Autorităţile publice locale, anual, întocmesc un raport privind asigurarea transparenţei procesului decizional, potrivit prevederilor Legii nr. 239-XVI din 13 noiembrie 2008 privind transparenţa în procesul decizional, care va fi făcut public.
31. Raportul anual privind transparenţa în procesul decizional este elaborat de coordonatorii procesului de consultare publică, cu contribuţia tuturor subdiviziunilor implicate în elaborarea proiectelor de decizie şi organizarea şedinţelor publice de adoptare a proiectelor de decizii. Raportul anual va reflecta următorii indicatori:
- numărul deciziilor adoptate de Consiliul raional Ungheni pe parcursul anului de referinţă
- numărul total al recomandărilor recepţionate în cadrul procesului decizional
- numărul întrunirilor consultative, al dezbaterilor publice şi al şedinţelor publice organizate
- numărul cazurilor în care acţiunile sau deciziile Consiliului raional Ungheni au fost contestate pentru nerespectarea Legii nr. 239-XVI din 13 noiembrie 2008 privind transparenţa în procesul decizional şi sancţiunile aplicate pentru încălcarea ei.
Secretarul Consiliului raional Rodica LIŢCAN
Anexă
la Regulile interne de organizare a procedurilor de asigurare
a transparenţei în procesul de elaborare şi adoptare a deciziilor
Consiliului raional Ungheni
Anunţ-tip
pentru iniţierea consultării publice a proiectului de decizie
(Denumirea autorităţii publice).......... iniţiază, începînd cu data de ................ , consultarea publică a proiectului de decizie (denumirea proiectului) .................................................
Scopul proiectului de decizie este .............................................
Necesitatea elaborării şi adoptării proiectului de decizie este .............................. Prevederile de bază ale proiectului sînt ....................
. Beneficiarii proiectului de decizie sînt ........................... Rezultatele scontate ca urmare a implementării deciziei supuse consultării publice sînt ....................
Impactul estimat al proiectului de decizie este......................................................
Proiectul de decizie este elaborat în conformitate cu legislaţia în vigoare, prevederile corespondente ale legislaţiei comunitare şi cu tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte (denumirea documentelor relevante) ............................................................................
Recomandările pe marginea proiectului de decizie, supus consultării publice, pot fi expediate pînă pe data de ........., în adresa dnei/dlui ........., pe adresa electronică: ............................., la numărul de telefon .................................... sau pe adresa .......................................................
Proiectul deciziei (denumirea)...................................................................... şi nota informativă ( după caz, studii analitice, acte de analiză a impactului de reglementare, alte materiale care au stat la baza elaborări proiectului de decizie etc.) sînt disponibile pe pagina web oficială (adresa) ......................................................... sau la sediul Consiliului raional Ungheni., situat pe adresa ..................................................................................................................................
Secretarul Consiliului raional Rodica LIŢCAN
| Кишинев, сейчас + 6,1° | ||
| Сегодня | 7…9 | |
| Завтра | 8…11 | |
| Послезавтра | 6…9 | |
| USD | 1 | 12.3462 | |
| EUR | 1 | 15.8759 | |
| RUB | 1 | 0.3933 | |
| RON | 1 | 3.6588 |