ATENȚIE!!!

Rabia (Turbarea)

Turbarea este produsă de un virus cu proprietăţi neurotrope, denumit si virus rabic „de stradă”.

Receptivitate: La infecţia rabică sunt receptive toate speciile de animale domestice şi sălbatice, inclusiv omul.

Surse de infectie: Animalele bolnave, care elimină virusul prin salivă şi animalele aflate în perioada de incubaţie, care elimină virusul prin salivă cu cel mult 14 zile înainte de apariţia semnelor clinice.

Mod de contaminare: Transmiterea infecţiei de la un animal la altul sau de la animale la om se face pe cale directă, prin muscătura  animalelor  turbate sau zgârâituri.

Semne clinice:

Semnele clinice se manifestă prin modificări de comportament, agresivitate, iritabilitate, mușcă și/sau înghite obiecte necomestibile, tremurături, apar mâncărimi la locul muşcăturii, salivaţie abundentă, modificarea vocii, căscături frecvente, excitaţie puternică, rage fără întrerupere, se smulge din lanţ, distruge ieslea, boala se termină prin paralizie şi moarte după 4-6 zile.

Odată semnele clinice aparute, NU EXISTĂ TRATAMENT, RABIA ESTE FATALĂ în 3-7 zile de la instalarea acestora.

Măsuri de profilaxie și combatere a rabiei:

  • Vaccinarea obligatorie a animalelor;
  • Să se respecte regulile de întreținere a animalelor productive și neproductive conform deciziilor consiliilor locale;
  • Se interzice pășunatul animalelor domestice pe timp de noapte în pădure și în apropierea fîșiilor forestiere fără supraveghere;
  • Nu admiteți pătrunderea animalelor sălbatice (lupi, vulpi) în cirezi, herghelii și turme de oi

Pentru depistarea la timp a rabiei și a nu admite răspîndirea bolii este necesar de anunțat de urgență medicul veterinar despre suspiciunea  apariției bolii sau despre comportamentul neadecvat a animalelor sălbatice(lipsa fricii față de om, atac neprovocat asupra omului și a animalelor, apariția animalelor sălbatice pe timpul zilei în localități)

Prevenire
Cel mai eficient (si obligatoriu prin lege) mod de prevenire a turbarii este vaccinarea antirabică anuală.

Daca aţi fost muscat de un animal suspect, prezentaţi-vă imediat la medic şi anunţaţi medicul veterinar. Se recomandă în acest caz ţinerea sub observaţie sanitar-veterinară a animalului care a muşcat.

 

Șef secție                                                                               Popa Grigore

Supraveghere Sanitar-Veterinară Ungheni