ANUNŢ

               Centrul militar teritorial Ungheni anunţă încadrarea cetăţenilor

                 în serviciul militar prin contract la funcţii de soldaţi şi sergenţi în

 

BATALIONUL CU DESTINAŢIE SPECIALĂ (Chişinău)  

BATALIONUL GENIU (Negreşti),

BATALIONUL 22 DE MENŢINERE A PĂCII (Chişinău) şi  FORŢELE DE MENŢINERE A PĂCII   (Cocieri, Coşniţa, Varniţa, Bender)

                                                                                                                     

CONDIŢII GENERALE:

 

     – cetăţean al Republicii Moldova cu domiciliu stabilit în ţară;

– „apt medical” şi fizic bine dezvoltat;

– vîrsta pînă la 40 ani;

– lipsa antecedentelor penale şi să nu fie în curs de urmărire penală;

– conduită morală şi civică corectă;

– să nu facă parte din partide, organizaţii şi formaţiuni politice;

– candidatul este obligat să deţină cel puţin studii medii incomplete de cultură generală (9 clase).

Cariera militară îţi oferă posibilitatea să beneficiezi de avantaje, dintre care cele mai importante sînt:

      – educaţie gratuită – posibilitatea de a continua studiile în instituţiile de învăţămînt

militar superior şi în instituţiile civile de învăţămînt superior, postuniversitar sau

de a urma alte forme de perfecţionare profesională;

siguranţa locului de muncă;

salariu lunar care asigură un trai decent,

– pentru persoanele din FMP la salariu se includ şi plăţi pentru deplasare;

– calcului vechimii în serviciul militar pentru militarii aflaţi în FMP este de 1,5 ani la un an

calendaristic;

asistenţă medicală şi tratament gratuit, precum şi soţiilor şi copiilor militarilor prin contract, care au dreptul la tratament balneosanatorial, cu înlesniri din contul statului;

studierea gratuită a limbilor moderne (engleza, franceza, germana);

– acumularea experienţei operaţionale unice, prin participarea în cadrul cursurilor internaţionale de pregătire profesională, aplicaţiilor internaţionale şi bilaterale, precum şi şansa de a vizita ţări străine (SUA, Germania, România, Turcia, Marea Britanie etc.);

– pe toată durata pregătirii profesionale în instituţii militare de învăţămînt, se beneficiază de instruire, cazare, hrană şi asistenţă medicală gratuită, echipament gratuit;

– pensie garantată şi destoinică  la 25 de ani de serviciu;

– oportunitate de a lua parte la reconversie militară, recalificare gratuită la diferite specialităţi civile şi asistenţă postcarieră.

Informaţii suplimentare la telefonul de contact:

       Centrul militar teritorial Ungheni: (0236)-22564; -22251; -22951; -22323; – 22890

       Secţie administrativ-militară Nisporeni (0264) -22059; – 22890.

       Secţie administrativ-militară Călăraşi   (0244) -26491; – 22890.

 

Informaţia despre încadrare este postată pe site-ul Ministerului Apărării ( http://www.army.md/img/userfiles/doc/cariera.htm)

Documentele necesare :

a) copia buletinului de identitate;

b) curriculum vitae;

c) copia legalizată a carnetului de muncă, cu excepţia cazurilor cînd cetăţeanul nu a activat anterior în cîmpul muncii;

d) copiile legalizate ale documentelor care confirmă studiile şi calificarea obţinută;

e) copiile certificatelor de căsătorie şi de naştere a copiilor;

f) cazierul juridic;

g) documentul de evidenţă militară (adeverinţa de recrutare, livretul militar);

h) recomandarea de la ultimul loc de muncă, studii sau de la locul de trai.