Concursul raional ”Businessmanul Anului” reprezintă evenimentul de referință pentru mediul antreprenorial din raion, fiind organizat la inițiativa Consiliului raional Ungheni, în colaborare cu partenerii locali. Situația dificilă prin care trece întreaga societate acum, ne-a determinat să păstrăm această colaborare frumoasă pentru a încuraja antreprenorii să meargă mai departe.

Frumoasa tradiție este marcată din anul 2001, acum fiind deja la a XIX-a ediție!

An de an am fost alături și am dat dovadă de dialog între autoritățile publice locale, sectorul asociativ și sectorul privat. Pe parcursul anilor au fost apreciate întreprinderile din diverse ramuri: industrie, agricultură, comerț, prestări servicii, etc.

Ne propunem ca luna septembrie să fie dedicată mediului antreprenorial și să trecem în revistă edițiile anterioare, oamenii care ne-au inspirat și ne inspiră pînă acum, întreprinderile și instituțiile partenere care de-a lungul anilor au contribuit la dezvoltarea economiei locale, și, spre final, să anunțăm performerii anului 2019!

Vă rugăm să fiți alături de noi și reamintim că termenul de depunere a cererilor de participare – 10 septembrie!

Responsabil: secția economie și reforme