27 aprilie, – 25 de ani de la inaugurarea Drapelului de Stat al Republicii Moldova. În această zi marcăm  simbolul național al țării noastre, un tricolor demn, cu puternică încărcătură emoţională.

Respectul față de Drapelul și Stema de Stat este un omagiu adus înaintașilor care au luptat cu credință și sacrificiu pentru libertatea și independența țării.

Tricolorul reprezintă acel simbol care îi unește pe toți cetățenii Republicii Moldova în jurul valorilor democrației și libertății. Sub acest steag am pășit cu toții împreună, cu gândul la izbândă, pe calea integrării europene.

Simbolurile naționale ne aduc aminte că avem datoria sfântă de a servi cu credință Patria, de a apăra unitatea și independența Republicii Moldova.

În acest contex, dragi ungheneni, cetăţeni ai Republicii Moldova, în numele Consiliului raional Ungheni şi al meu personal, Vă îndemnăm să arborăm cu mândrie și să cinstim Drapelul de Stat și să onorăm Stema de Stat.