Pe data de 16 septembrie, curent, la sediul Consiliului raional din Ungheni, s-a desfăşurat sesiunea de informare a publicului privind drepturile consumatorilor stabilite prin lege şi acţiunile necesar de a fi întreprinse de agenţii economici. Actitivitatea a fost organizată de Secţia economie şi reforme în parteneriat cu Agenţia pentru Protecţia Consumatorului şi moderată de vicepreşedintele raionului, Alexandru Brînză.

Directorul Agenţiei pentru Protecţia Consumatorilor (APC), Iurie Eremia, împreună cu alţi reprezentanţi ai insituţiei au prezentat informaţia privind drepturile consumatorilor stabilite prin lege, asigurarea protecţiei consumatorului, obligaţiunile şi responsabilitpţile agenţilor econimici.

Evenimentul a purtat caracterul unui dialog, la care au participat interactiv  autorităţile publice locale, agenţii economici, reprezentanţii poliţiei, Inspectoratul Fiscal Ungheni,  primari ş.a.

S-a vorbit despre rolul esenţial al consumatorul  în economia  ţării, rezultatele supravegherii pieţei şi a impactului organelor de control asupra agenţilor economici, apeluri telefonice înregistrate la linia verde şi linia fierbinte, comerţul ilicit stradal, monopolul producătorilor, cauzele de judecată, interzicerea reclamelor înşelătoare, nivelul de nitraţi din produsele alimentare, importanţa păstrării bonului fiscal, verificarea etichetelor, existenţa registrelor de reclamaţii, a registrelor de evidenţă a controalelor, returnarea produselor, petiţii, sesizări, expertize. În cadrul discuţiilor s-a pus accent pe soluţionarea amiabilă a petiţiilor. 

Potrivit directorului Agenţiei pentru Protecţia Consumatorilor în a. 2015 în raionul Ungheni au avut loc 16 controale planificate, în urma cărora 8 agenţi economici au primit sancţiuni. Ne propunem să contribuim la transformarea consumatorului pasiv în unul activ, capabil să-şi apere drepturile de consumator şi să facă o alegere raţională  bazătă pe necesităţile proprii, a subliniat Iurie Eremia.

Strategia Agenţiei pentru Protecţia Consumatorilor prevede  reducerea controalele de stat, mizînd pe educarea consumatorului, acesta fiind pe viitor generatorul controalelor inopinate.