Astăzi, 29 septembrie curent, a avut loc ceremonia de inaugurare a unei porţiuni de drum din comuna Pîrliţa.

La eveniment au participat Marcel Răducan, ministrul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, Tudor Meșina, directorul Agenția de Dezvoltare Regională Centru, dl Iurie Toma, preşedintele raionului Ungheni, dna Iulia Pancu, vicepreşedintele raionului Ungheni, dl Nicanor Buzovoi, director S.R.L.”Agrosfera-BM”, reprezentanții ai administrațiilor publice locale și localnici care beneficiază de reparația acestui sector de drum.

În cadrul proiectului respectiv au fost reabilitați 2 km de drum care asigură conexiune între drumurile locale cu rețeaua de drumuri naționale R1 și R17, de asemenea acesta garantează accesul către instituțiile sociale din comuna Pîrlița (biserică, gimnaziu, liceu, primărie, casa de cultură, muzeu) precum și crearea de noi oportunități pentru inițierea și dezvoltarea afacerilor și pentru valorificarea potențialului turistic.

Menţionăm că acest proiect este implementat de către ADR Centru. Suma totală a proiectului constituie 8 392 100,00 lei, suma solicitată de la Fondul Național pentru Dezvoltare Regională – 8 242 100,00 lei, iar suma de 150 mii lei fiind contribuția autorităților locale.

Ţinem să mulţumim domnului Marcel Răducan pentru prezenţă la eveniment şi pentru susţinere, domnului Tudor Meşină pentru Răbdarea şi implicarea de care a dat dovadă, domnului Iona Bejan, primarul comunei Pîrliţa pentru munca depusă spre finalizarea acestui proiect atît de important pentru locuitorii comunei, şi nu în ultimul rind, aducem mulţumiri cetăţenilor, care au contribuit prin munca fizică, prin sprijin şi susţinere.