Sorry, this entry is only available in Romanian. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

Grație susținerii Uniunii Europene prin proiectul “Monitorizarea şi protejarea în comun a mediului înconjurător în Bazinul Mării Negre”, cod eMS BSB-538, prin Instrumentul European de Vecinătate, în cadrul Programului Operaţional Comun Bazinul Mării Negre 2014-2020, Punctul teritorial de dirijare în situații excepționale a fost dotat cu o hartă digitală a situațiilor de risc din raionul Ungheni.

 Echipamentul a fost transmis de către vicepreședintele raionului Ungheni Vasile Lupu împreună cu echipa de implementare a proiectului ALERT.  A fost subliniat rolul salvatorilor, inclusiv al salvatorilor voluntari și rezultatele bune bazate pe colaborarea eficientă cu Consiliul Raional Ungheni.

În cadrul întâlnirii s-a accentuat contribuția Uniunii Europene la creșterea calității vieții oamenilor în Bazinul Mării Negre, la consolidarea eforturilor țărilor membre UE și a celor ne-membre pentru un spațiu sigur și dezvoltat și despre rolul protejării mediului pentru creșterea calității vieții în această zonă.

Coordonatorul proiectului, Violeta Petre, șeful Centrului de Resurse și Atragere a Investițiilor a informat prezența despre activitățile ce urmează a fi implementate în cadrul Proiectului “Monitorizarea şi protejarea în comun a mediului  înconjurător în Bazinul Mării Negre” – ALERT.