Sorry, this entry is only available in Romanian. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.
Președintele raionului dl Dionisie Ternovschi, împreună cu administratoare ZEL Ungheni, dna Natalia Iepuraș a avut o întâlnire foarte promițătoare cu Aurelia Salicov, Gregoriana Tudoran și Ciprian Lepădatu-fondator CEIDA, Centrul Educațional pentru Identificarea și Dezvoltarea Aptitudinilor – un program care oferă copiilor și tinerilor șansa de a descoperi meserii, talente și direcții de carieră prin activități practice și educație aplicată.
Prin cercurile sale tematice, CEIDA formează caractere, dezvoltă competențe, crește implicarea școlară și îi învață pe tinerii din comunitate ce înseamnă munca, seriozitatea, cariera și performanța-pe lângă educația primită în a deveni electrician, zidar, electronist, buldo-escavatorist, lăcătuș precum si pentru profesii juridice, medicale, etc.
Avantajele directe pe care implementarea CEIDA le aduce pentru comunitate sunt legate de dezvoltarea capitalului uman local și creșterea șanselor de angajare pentru tineri și adulți.
Astfel, firmele se dezvoltă, cetățenii au nivel de trai ridicat și, în plus, se pot atrage și alte investiții-pentru că da, va exista forță de muncă specializată!
Diferența majoră dintre CEIDA și alte programe de școlarizare/ calificare, constă în metoda flexibilă, atractivă și performantă de educație și existența atelierului tehnic în care învățăm practic, aplicat pentru meseria pe care Centrele Educaționale o vor oferi în localitate.
Astfel, urmează în timp foarte scurt o ședință cu mediul privat pentru a-l conecta la acest proiect de formarea noilor angajați atât de necesari economiei locale.