Duminica, 17 aprilie, anul curent, Casa Raională de Cultură Pîrliţa a fost  gazda unui eveniment teatral  de amploare, Festivalul – concurs naţional ”Vasile Alecsandri” la cea de-a  XI ediție. În cadrul evenimentului, organizat de Secţia Raională de Cultură şi Turism din Ungheni, în parteneriat cu Centrul Naţional de Conservare şi Promovare a Patrimoniului Cultural Imaterial,  au prezentat spectacole   trupele  de teatru din Pîrliţa, Bălţi,  Călăraşi, Orhei, Rîșcani,  Dubăsarii Vechi și Soroca.

Raionul Ungheni  a fost reprezentat de Teatrul Dramatic ”Vlădenii”,  de la Casa Raională de Cultură, regizor Tatiana Babin, care au adus în scenă spectacolul ”Ah, Gelozia”, după piesa lui V. Alecsandri ”Kir Zuliaridi”. Colectivul a avut o prestație deosebita, fiind cîștigător la secţiunea Cea mai reusită scenografie și  obținînd Premiul II pentru transpunerea spectacolului în scenă.

Farmecul festivalului a fost sporit de prestația Studioului coregrafic ”Mega Dance” şi Studioului  ”Do-re-mi-cii ” din oraşul Ungheni. În program a mai fost inclusă o expoziţie de măşti confecţionate de copiii de la Şcoala de Arte Plastice din Ungheni şi cei  de la Centrul de meşteşuguri ”Ca la noi…”  din satul Petreşti.