Anual, pe 03 decembrie, împreună cu întreaga comunitate mondială, consemnăm Ziua internațională a persoanelor cu dizabilități, care reprezintă un prilej de a promova înţelegerea, de a schimba atitudinea şi a susţine persoanele cu care viaţa a fost mai crudă, dar care continuă să fie exemple de urmat şi depăşesc cu demnitate problemele cu care se confruntă.

Îmi exprim solidaritatea şi respectul pentru aceste persoane. Nu lipsa sau prezenţa unei dizabilităţi îi face pe oameni deosebiţi, ci caracterul, munca, talentul şi aptitudinile.

Voi depune toate eforturile pentru asigurarea condițiilor decente de trai, a unui mediu prietenos și egal pentru aceste persoane speciale, care au un rol deosebit în viața societății noastre. Doar împreună putem făuri un viitor mai bun, mai sigur și mai promițător în Republica Moldova, unde nimeni să nu se simtă exclus sau marginalizat.

Astăzi, ca și în fiecare dintre celelalte zile ale anului, urez tuturor multă sănătate, energie, putere de spirit, încredere și speranțe împlinite.

 

Cu respect și prețuire,

Ghenadi MITRIUC

Președintele raionului Ungheni