La 1 octombrie, împreună cu întreaga comunitate internaţională, sărbătorim Ziua internaţională a persoanelor în etate.

Persoanele în vârstă sunt un adevărat exemplu pentru întreaga societate, atât prin experienţa de viaţă bogată, maturitatea gândirii şi a luării deciziilor, precum şi o serie de aptitudini şi competenţe care sunt, uneori, pe cale de dispariţie, deşi reprezintă o moştenire culturală semnificativă. În această zi deosebită pentru persoanele în etate, permiteţi-mi, scumpii noştri, în numele meu personal şi al Consiliului raional Ungheni, să-mi exprim stima şi profunda admiraţie faţă de munca asiduă şi devotamentul, depuse, pe parcursul anilor, pe tărâmul în care aţi activat, faţă de succesele pe care le-aţi înregistrat.

Gradul de civilizare al unei societăţi se determină, mai întâi de toate, prin atitudinea faţă de persoanele în vîrstă. Totodată, oamenii vârstnici fac parte din categoria persoanelor care cel mai mult au nevoie de ajutor din partea statului.

Longevitatea este o realizare a sănătăţii publice, şi nu o responsabilitate socială sau economică. În această Zi internaţională a persoanelor în etate, să ne angajăm să asigurăm bunăstarea persoanelor în etate şi să promovăm participarea lor semnificativă în societate, astfel încât să putem beneficia cu toţii de cunoştinţele şi capacitatea lor.

Astăzi, Vă exprim întreaga stimă și admiraţie faţă de succesele și performanţele înregistrate pe parcursul anilor, dedicaţia și munca depusă la făurirea viitorului în care trăim – ani și caractere, care denotă alese calităţi sufletești, voinţă puternică, dragoste de viaţă și de ţară.

Vă doresc sănătate și fie ca fiecare zi din viaţa Dvs. să fie o sărbătoare, așa cum o doriţi!

Cu sentimente alese,

Preşedinta raionului Ungheni, Ludmila GUZUN