La cei 165 de ani de la naşterea marelui poet al neamului, Mihai Eminescu, vicepreşedintele raionului Ungheni domnul Petru Langa, împreună cu întreg colectivul Consiliului raional Ungheni, au depus flori şi au adus omagiu la bustul marelui Eminescu din centrul oraşului Ungheni.

Este o frumoasă tradiţie deja, ca an de an, data de 15 ianuarie să ne unească pentru a cinsti creaţia eminesciană, care este eternă pentru neamul nostru, iar de 3 ani deja în această zi, în Republica Moldova marcăm Ziua Naţională a Culturii ca tribut adus geniuluiu poeziei.

 În acest an, cu un recital de poezii şi cîntece eminesciene ne-au bucurat elevii Liceului Teoretic „Aleksandr Puşkin” din oraşul Ungheni.

Mihai Eminescu rămîne a fi simbolul naţiunii noastre, luceafărul nestins al poeziei întru promovarea valorii neamului.