Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici şi Mijlocii a lansat cea de-a XI-a ediție a Concursului Național ”IMM – Model Sustenabil de Responsabilitate Socială”, organizat anual cu suportul partenerilor de dezvoltare și a companiilor active în acest domeniu din Republica Moldova.

Scopul Concursului este de a promova obiectivele dezvoltării durabile și principiile de Responsabilitate Social Corporativă în rândul IMM-urilor drept activități esențiale de sporire a competitivității. În condițiile unei creșteri accelerate a economiei imaginea întreprinderii depinde nu numai de indicatorii economico-financiari, de calitatea produselor, de locurile de muncă noi create, dar este influențată considerabil și de modul cum contribuie la dezvoltarea durabilă. Responsabilitatea Social Corporativă (RSC) este considerată o investiție inteligentă, care aduce beneficii atât companiei, cât și întregii comunități. În cadrul Concursului vor fi decernate premii pentru următoarele nominalizări:

 

PREMIUL I. Protecția mediului înconjurător

PREMIUL II. Grija față de angajați

PREMIUL III. Grija față de piață

PREMIUL IV. Integrarea socială și sprijinul acordat comunității

PREMIUL MARE Pentru utilizarea unui model de afacere verde și responsabilă. 

Agenții economici, care pe parcursul anului 2019 au desfășurat activități RSC, pot trimite dosarele în format electronic până pe data de 20 noiembrie 2020, pe adresa de email  info@odimm.md cu mențiunea „Concurs RSC”.

Suntem convinși că prin eforturile comune vom reuși să promovăm principiile de Responsabilitate Social Corporativă în rândul IMM-urilor și să contribuim la dezvoltarea socio-economică durabilă a localităților din Republica Moldova.

Formular de aplicare_RO

Formular de aplicare_RUS

Declaratia privind lipsa restantelor_RUS

Declaratia privind lipsa restantelor

Ghidul aplicantului RSC_2020