Ieri, 20 februarie, a avut loc prima Şedinţa ordinară a Consiliului raional Ungheni din acest an. La şedinţă au participat şefii direcţiilor, secţiilor, serviciilor din subordinea Consiliului raional, la fel şi primarii oraşelor, comunelor, satelor.

La şedinţă s-au înregistrat şi au fost prezenţi 31 de consilieri raionali din 35.

Preşedintele şedinţei a fost desemnat dl Gheorghe Burlacu, consilier raional.

          

Din debutul şedinţei, preşedintele raionului Ungheni Iurie Toma a rugat prezenţa să ţină un minut de reculegere în memoria victimelor calvarului din Ucraina de pe Euromaidan, în semn de solidaritate cu poporul ucrainean. Aminitm că astăzi în Ucraina a fost declarat zi de doliu naţional.

În cadrul şedinţei extraordinare au fost propuse pentru adoptarea 28 chestiuni, dar ulterior au rămas 27, una din ele fiind retrase pe motiv că necesită a fi ajustată conform procedurii legale. Printre chestiunile discutate se numără Decizia cu privire la corelarea bugetului pentru anul 2014.

Deasemnea au fost votate, deciziile privind transferul Centrului Comunitar de Sănătate Mintală, cu privire la fondarea Instituţiei Medico – Sanitare Publice ,, Centrul de Sănătate Năpădeni”. 

          

Toate deciziile adoptate vor fi publicate pe saitul oficial al Consiliului raional Ungheni și pe pagina de Facebook.

În final Preşedintele raionului a avut o rugăminte către membrii Consiliului raional Ungheni, ca aceştia să nu diminuieze din intensitate și din concentrarea atenției pe obiective propuse. Este un angajament în raport cu cetățenii, care trebuie să demonstreze din partea noastră în primul rând voință, capacitate și schimbarea realităților spre bine, astfel încât fiecare cetățean să simtă aceste schimbări spre bine”, a spus Iurie TOMA.