În curînd, locuitori din raioanele Ungheni și Nisporeni vor putea beneficia de apă potabilă. Este vorba de un proiect, ce ține de dezvoltarea unei întreprinderi comune Iași-Ungheni de aprovizionare cu apă potabilă și sanitație.

Proiectul face parte din strategia de dezvoltare economică și socială a Euroregiunii Siret-Prut-Nistru. În scurt timp, 43 de localități din raionul Ungheni și 10 localități din raionul Nisporeni vor putea fi conectate la o rețea de apeduct. Acest lucru va fi posibil, grație proiectului de dezvoltare și extindere a unei întreprinderi comune de aprovizionare cu apă potabilă și sanitație, Iași-Ungheni.

  Conexiunea la apeductul român ar fi posibilă pe motiv că apeductul Zagarancea-Cornești se află la o distanță mai mare decât cel din Iași. Potrivit președintelui raionului Ungheni, acest proiect este unul destul de viabil, pe motiv că și premierul român, Victor Ponta, îl susține. Proiectul de dezvoltare și extindere a unei întreprinderi comune de aprovizionare cu apă potabilă și sanitație Iași-Ungheni face parte din strategia de dezvoltare economică și socială a Euroregiunii Siret-Prut-Nistru.

 

Pentru mai multe informaţii accesaţi linkul:

http://www.canalregional.md/index.php/social/item/1856-proiect-comun-de-aprovizionare-cu-ap%C4%83-potabil%C4%83-ia%C8%99i-ungheni