Spitalul din Ungheni, primul spital raional care aderă la parteneriatul „Spitale mai aproape de oameni”

        

       Persoanele care s-au tratat în Spitalul Raional Ungheni vor putea evalua, de astăzi, calitatea tratamentului de care au beneficiat. De asemenea, oamenii vor avea posibilitatea să compare nivelul de dezvoltare al instituției cu alte spitale din țară. Acest lucru este posibil după ce Centrul pentru Politici și Analize în Sănătate, Consiliul Raional Ungheni și conducerea spitalului au semnat parteneriatul „Spitale mai aproape de oameni”, datorită căruia pacienții își vor putea expune părerile prin intermediul platformei spitale.md. Spitalul raional Ungheni este prima instituție medicală raională care a aderat la acest parteneriat.

Astfel, fiecare pacient care are acces la internet va putea relata despre cum a fost tratat în acest spital, despre nivelul de calificare al medicilor de aici, dotarea cu echipament, dar și despre condiția fizică a clădirilor instituției medicale. Aceste informații fiind disponibile și pentru viitorii pacienți, care ar vrea să cunoască mai multe despre instituația în care urmează să se trateze.

Managerul spitalului din Ungheni este de părere că această platformă este binevenită nu doar pentru pacienți, dar și pentru spital.

„Prin intermediul acestei platforme, pacienții vor avea îndrăzneala să spună de ce nu sunt nemulțumiți, iar noi, angajații spitalului vom afla care sunt punctele noastre slabe și la ce trebuie să mai muncim. Este ca un fel de colaborare între pacienți și spital, în urma căreia se va îmbunătăți calitatea asistenței medicale prestată în această instituție”, afirmă Lidia Crăciun, directorul spitalului din Ungheni.

Aceasta spune totuși că pacientul nu-și poate face o opinie clară dacă nu are posibilitatea să compare o intituție medicală raională cu alta, de același nivel.

„Cred că toate spitalele raionale ar trebuie să adere la spitale.md, doar așa pacientul o să poată compara un spital raional cu alt spital de același nivel, și nu cu unul republican. Acum că pacienții au posibilitatea ca să-și aleagă spitalul raional în care să se trateze, platforma spitale.md ne dă posibilitatea să aflăm doleanțele pacienților, pentru ca să știm cum să-i atragem”, a mai adăugat Lidia Crăciun.

Iurie Toma, președintele raionului Ungheni spune că platforma spitale.md este un lucru necesar în primul rând pentru spital.

           

„În ultima perioadă pacienții solicită servicii medicale de o calitate mai înaltă. Astfel, prin intermediul acestei platforme, angajații spitalului pot afla de la prima sursă ce trebuie să îmbunătățească ca să mulțumească în totalitate pacienții”, susține președintele de raion.

La fel ca și în cazul celorlalte spitale care au aderat la parteneriatul „Spitale mai aproape de oameni”, pacienții din Ungheni vor primi la externare materiale informaționale despre platforma spitale.md, ce va conține ghiduri despre cum poți evalua și compara mai multe instituții medicale.

În luna octombrie alte nouă spitale municipale din Chișinău au semnat parteneriatul „Spitale mai aproape de oameni”. Proiectul a fost elaborat și finanțat în cadrul proiectului „Monitorul Sănătății”, de către Fundația Soros-Moldova.