Astăzi 27 februarie şi repectiv mîine 28 februarie, în incinta unui hotel din raionul Ungheni are loc seminarul cu specialiştii din cadrul instituţiilor cu atribuţii în domeniul traficului de fiinţe umane din Romania, Republica Moldova şi Ucraina, respectiv asistenţi sociali, psihologi, medici, poliţişti. În cadrul întalnirilor vor fi abordate teme de interes, precum perspective asupra fenomenului traficului de persoane, cauzele apariţiei acestei probleme sociale, efectele traficului de persoane, tendinţe recente de manifestare şi soluţii pentru diminuarea fenomenului respectiv.

Seminarul este organizat de Directia de Asistenta Socială şi Protecţia Familiei Ungheni, în parteneriat cu Direcţia de Asistenţă Comunitară Iaşi – România, Asociaţia Filantropică Trup şi Suflet Iaşi şi Consiliul raional Herţa – Ucraina, în cadrul proiectului „Cooperare transfrontaliera pentru prevenirea traficului de fiinţe umane”, finanţat de Uniunea Europeană prin Programul Operaţional Comun Romania-Republica Moldova – Ucraina 2007-2013 şi derulat pîna în septembrie 2014.

Tudor Rădeanu, Şef Direcţie Asistenţă Socială şi Protecţia Familiei Ungheni, a menţionat în cadrul seminarului “că la întrunirea respectivă vor fi abordate teme de interes, precum: perspective asupra fenomenului traficului de persoane, cauzele apariţiei acestei probleme sociale, efectele traficului de persoane, tendinţe recente de manifestare şi soluţii pentru diminuarea fenomenului prin crearea unei reţele între instituţiile din România, Republica Moldova şi Ucraina care să permită dezvoltarea şi implementarea politicilor şi programelor de asistenţă socială destinate prevenirii acestui flagel”.