Preşedintele raionului Ungheni, Iurie Toma şi preşedintele raionului Bershad, Ucraina, Mihailo Grigorovici Burlaca, au semnat, vineri 29 noiembrie Acordul de colaborare în domeniile economic – comercial, ştiinţifico – ethnic, socio – cultural, ce a avut loc astăzi 29 noiembrie în raionul Ungheni în cadrul Forumului Economic regional, organizat sub genericul „Competitivitate prin parteneriate”, aflat la ce-a de patra IV-a ediţie.

 

 

Imediat după semnare, Iurie TOMA a declarat: „Ne regăsim într-un un moment istoric, astăzi la Vilnius a fost parafat un acord de importanţă majoră, fără precedent între Moldova şi UE. Deasemnea şi noi aici acasă am semnat acordul de colaborare cu raionul Bershad, Ucraina, Acesta simbolizează încredere, deschidere și cooperare între țara noastră și Ucraina, chiar dacă dînşii s-au retras în ultimul moment”, a încheiat citatul Iurie Toma.