Miercuri, 14 martie  curent, s-a desfășurat o vizită de lucru, în localitatea Unțești. Grupul de lucru format din  reprezentanți ai secțiilor și direcțiilor, sub conducerea,  doamnei  Ludmila Guzun, președintele raionului Ungheni, cu participarea primarului, domnul Nicolae Sorotinschi, s-au documentat cu problemele existente din teritoriu, vizitînd instituțiile publice, identificînd problemele, venind  și cu unele soluții.

Problemele majore ale comunei sunt: starea drumurilor, finalizarea construcţiei sistemului de aprovizionare cu apă potabilă de calitate, extinderea reţelei de aprovizionare  cu gaze naturale, extinderea spațiului în grădinița de copii, reparația acoperișului  în gimnaziu, iluminatul stradal.

Acestea și alte probleme au fost discutate detaliat în ședința de totalizare cu participarea consilierilor locali, angajați ai primăriei, reprezentanți ai societății civile și alți cetățeni.

Doamna Ludmila Guzun a apreciat înalt eforturile APL Unțești, comunității în soluționarea problemelor din teritoriu, a vorbit despre proiectele realizate dar și cele planificate ale Consiliului Raional.

După ședința de totalizare, doamna președintă, a primit în audiență cetățeni cu diverse probleme.