Ziua Europei – o zi cu valențe deosebite
În cadrul activităților consacrate sărbătoririi zilei Europei în Republica Moldova, duminica, pe 15 mai, Consiliului Raional Ungheni a fost gazda Mesei rotunde cu genericul ” Moldova și UE – mărturie națională și universală”. La eveniment au fost invititați: Vasile Bîtca, Ministru al Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor, Philippe Chaudier, cetățean de onoare al orașului Ungheni, de origine franceză, angajații sistemului educațional, elevi și liceeni.
La întrunire, într-o atmosferă familiară, s-a discutat despre aspirația Republicii Moldova de a deveni parte din marea familie europeană, valorile europene, drepturilor omului, necesitatea de a efectua reforme în domeniile cheie, atragerea și implementarea proiectelor cu finanțări externe, relațiile fructuoase cu partenerii străini, moștenirea pe care trebuie să o lăsăm tinerei generații ș.a.
Sîntem diferiți, cultură, etnie, limbă, dar să punem accent pe frumusețea diversității, să promovăm valorile care vor continua să ne definească în contextul globalizării, să excelăm fiecare în domeniul în care activăm și atunci, prin eforturi comune, vom putea aduce Europa la noi acasa, la Ungheni, a subliniat președinta raionului Ludmila Guzun.
Europa în viziunea tinerilor artiști
În Piața Independenței din orașul Ungheni, elevii de la Şcoala de Arte Sculeni, filiala Petreşti și Şcoala de Arte Plastice Ungheni, au participat la un concurs de desen pe asfalt. Micii ungheneni au arătat, prin desen, ce reprezintă pentru ei Europa. După care, tinerile talente au fost premiați cu diplome și cadouri.
Flash-mob „Europa la noi acasă”
Cu un spectacol inedit, de doar cîteva minute, ne-au delectat tinerii din Consiliul Local al Tinerilor Ungheni, împreună cu Consiliul Consultativ al Copiilor și studioul de dans Street Dance. Zeci de baloane cu simbolica Europei au fost împărțite spectatorilor.
Călătorie virtuală ,,Uniunea Europeana – istorie, activitate, valori…”
Multiple acivități s-au desfășurat la biblioteca publică raională ”Dimitrie Cantemir” și filialele acesteia. Bibliotecarii, vizitatorii și membrii cenaclului Cafeneaua literară au luat parte la discuţii deschise despre influenţa pe care UE o are asupra dezvoltarii economice și culturale a Republicii Moldova, contributia la consolidarea democraţiei, libera circulaţie și creşterea bunăstarii cetaţenilor, posibilitate de a munci şi studia în orice ţară membră ș.a.