Serviciul de Informaţii şi Securitate sărbătorește astăzi, 9 septembrie, Ziua lucrătorilor din organele securităţii statului şi cea de-a 33-a aniversare de la crearea serviciului special al Republicii Moldova.
Îmi exprimăm aprecierea pentru modul în care vă îndepliniţi misiunile încredinţate. Sunteţi demni de recunoştinţă prin tot ceea ce faceţi, zi de zi în subunităţi, în acţiuni de anihilare a intenţiilor de destabilizare a unor situaţii, sau în operaţiuni de documentare a activităţilor subversive, în activităţi de prevenire.
În numele Consiliului Raional Ungheni și al meu personal, vă urez multă sănătate, bucurie, bunăstare şi noi realizări, prosperitate şi linişte în casele dvs!
Apreciem înalt patriotismul, abnegaţia şi profesionalismul de care daţi dovadă în activitatea de zi cu zi și sperăm că şi pe viitor vă veți îndeplini cu dăruire şi devotament nobila datorie față de popor și față de țară.
Să serviți cu devotament Republica Moldova!
Cu apreciere și respect,
Președintele raionului