Sorry, this entry is only available in Romanian. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

În data de 20 februarie, Consiliul raional Ungheni a fost gazda sesiunii informative în domeniul agriculturii conservative și sustenabile.

Sesiunea reprezintă primul eveniment organizat în cadrul proiectului comun al PNUD și FAO „Sprijin de urgență pentru producătorii agricoli în contextul crizei socio-economice, climatice și energetice”, cu suportul financiar al Agenției Austriece pentru Dezvoltare și al Elveției. Programul are drept scop dezvoltarea capacităților femeilor care activează în agricultură, pentru a le iniția în practicile agricole sustenabile.

La eveniment au participat 35 de persoane: reprezentanți ai APL și doamnele din raioanele Ungheni, Sîngerei, Strășeni, care dețin o gospodărie țărănească sau o afacere agricolă micro, mică sau mijlocie.

Președintele raionului dl Dionisie Ternovschi a venit cu un mesaj de salut și a menționat importanța unor astfel de evenimente de informare care susțin creșterea capacităților și cunoștințelor în domeniu. Prezentarea integrală a proiectului a fost efectuată de dna Tatiana Durleștean, manager de proiect, care a informat privind principalele și activități preconizate: sesiuni de informare a publicului, sesiuni de training pentru ONG, sesiuni de training pentru producători agricoli, apeluri de finanțare nerambursabilă pentru grupul-țintă al proiectului.

Prezentările experților au cuprins informații vaste despre impactul schimbărilor climatice asupra condițiilor și mediului de producție agricolă, importanța biodiversității agricole și rolul său în gestionarea ecosistemelor, agricultura conservativă, agricultura de precizie și tehnologiile avansate pentru producerea agricolă, adoptarea practicilor agricole sustenabile prietenoase mediului, agricultura circulară, dezvoltarea și finanțarea afacerilor în agricultură.

Reamintim, că următoarele etape vor include:

• Sesiuni training pentru ONG

• Sesiuni training pentru afaceri agricole

• Apel de finanțare nerambursabilă ( de la 5 până la 18 mii USD)

Dacă doriți să participați în activitățile ce urmează, Vă rugăm să apelați: 023622687 (Direcția Agricultură și Alimentație), 023623054 (Secția Economie și Reforme).

Ar putea fi o imagine cu 14 persoane, persoane studiind şi text care spune „CONSILIUL RAIONA UNGHENI CONSILIUL RA UNGHENI CONSILIUL RAIONA UNGHENI 7555”