În data de 23 ianuarie curent, în incinta I.P. Liceul Teoretic ,,A. Pușkin” din mun.Ungheni a avut loc lansarea sălii senzoriale, care a fost posibilă datorită proiectului „Participăm acum! Îmbunătățirea oportunităților de participare a copiilor și tinerilor cu dizabilități în sistemul de educație din Republica Moldova”, implementat de CCF Moldova, în parteneriat cu ChildFund Germania, în colaborare cu Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova și ANACEC, cu suportul financiar al Federal Ministry for Economic Cooperation and Development/Ministerului Economiei din Germania și Fundația Ceslav Ciuhrii.
La eveniment au fost prezenți: Dionisie Ternovschi, președintele raionului, reprezentanți ai instituțiilor vizate, cadre didactice, părinți, și elevi.
Dotată cu tehnologii asistive, sala este destinată dezvoltării tuturor proceselor cognitive ale elevilor.
Beneficiară va fi întreaga comunitate școlară.