Stimaţi reprezentanţi ai serviciului public, stimați colegi,

 Am onoarea de a vă adresa sincere felicitări cu prilejul

sărbătorii profesionale Ziua Funcționarului Public.

Cu toții cunoaștem că activitatea în serviciul public nu este una ușoară,

însă este importantă pentru o funcţionare eficientă.

Lucrul pe care îl facem cu toţii cere multă responsabilitate

şi dedicație, însă scopul este unul nobil.

Ziua funcționarului public este o ocazie în plus

de a recunoaște valoarea și rolul serviciului public în modernizarea

și dezvoltarea durabilă a raionului.

Viitorul raionului depinde de noi toți !!!

Apreciez înalt implicarea Dumneavoastră, prin devotament și atitudine responsabilă.

Cunosc problemele cu care vă confruntați zi de zi,

or începutul mandatului de Președinte îmi oferă timpul și șansa

de a contribui la îmbunătățirea condițiilor de muncă ale Dumneavoastră,

la remunerarea decentă și la oferirea oportunităților de perfecționare continuă.

Vă asigur de respectul meu, vă doresc să fiți un model de corectitudine și de integritate.

Multe bucurii, sănătate, putere pentru continuarea lucrului pe care-l faceţi cu dăruire,

linişte şi căldură în suflet, pace în casele Dumneavoastră.

 

Cu deosebit respect

Ghenadi MITRIUC

Președintele raionului Ungheni

 

 

Autor: Casian Ilina, specialist principal, Aparatul președintelui raionului