Astăzi comemorăm sacrificiul oamenilor căzuți în cel mai oribil război care a avut vreodată loc.

Milioane de oameni de pe tot mapamondul au murit în oribilul conflict armat între zeci de țări pentru ca să se poată naște o nouă viață europeană și să se instaureze pace pe decenii.

Memoria acelei perioade dramatice este întipărită nu doar în paginile de istorie, ci și în soarta multor familii, în inimile buneilor şi străbuneilor noştri, în sclipirile focului veşnic, dar şi în sufletele celor care înţeleg tragedia acelor vremuri.

Sacrificiul, durerea şi efortul au fost enorme. Circa 600 de mii de moldoveni au luptat în acel război, iar 70 de mii de soldaţi şi-au dat viața. Nu este vorba de o simplă statistică, este vorba de zeci de mii de suflete, destine, planuri de viitor şi speranţe înăbuşite de negura războiului.

Tot astăzi sărbătorim și Ziua Europei – sărbătoare a păcii, unității și toleranței, valori pe care le împărtășim și le prețuim ca niciodată, mai ales în contextul războiului din țara vecină.

Stimați veterani, în numele Consiliului raional Ungheni, Vă doresc sănătate și liniște sufletească.

Dumneavoastră sunteți eroii noștri!

Iar cu prilejul Zilei Europei, stimați locuitori ai raionului Ungheni, Vă doresc pace, bunăstare și realizarea aspirațiilor europene!