Astăzi, 9 noiembrie, președintele raionului Ungheni, dl Dionisie Ternovschi, a efectuat vizite de lucru în com.Pîrlița și or.Cornești, pentru a evalua situația unor instituții și a identifica noi oportunități de investiții în beneficiul comunităților.
În com. Pârlița, președintele a vizitat cartierul Nicolaevca Veche, Centrul de Sănătate din această zonă, fiind analizate posibilitățile de investiții în vederea îmbunătățirii condițiilor de activitate și a calității serviciilor medicale oferite populației.
În or. Cornești, vizita a inclus Centrul de Sănătate, Punctul de Asistență Medicală Urgentă, Farmacia și Gimnaziul „Dimitrie Cantemir”, teritoriul pe care sunt plasate aceste instituții este aflat în gestiunea Consiliului Raional Ungheni, astfel s-a discutat despre amenajarea și valorificarea eficientă a spațiului comun, în beneficiul instituțiilor vizate.
Discuțiile purtate cu reprezentanții instituțiilor au vizat necesitățile existente, eficientizarea serviciilor medicale și îmbunătățirea condițiilor de activitate.
Totodată, președintele raionului a vizitat Gimnaziul „Dimitrie Cantemir” din Cornești, unde a discutat cu directoarea instituției despre necesitățile de dezvoltare și posibilele investiții care ar putea fi realizate în perioada următoare. Instituția are potențialul de a-și consolida rolul nu doar la nivel local, ci și regional, oferind oportunități educaționale mai bune pentru copiii din localitățile învecinate.
Vizitele în teritoriu au drept scop identificarea necesităților reale, stabilirea priorităților și valorificarea responsabilă a resurselor Consiliului Raional Ungheni, pentru dezvoltarea instituțiilor și îmbunătățirea serviciilor oferite cetățenilor.