Sorry, this entry is only available in Romanian. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

Astăzi, 25 februarie 2026, în sala de ședințe a Consiliului raional Ungheni, s-a desfășurat ședința ordinară a Consiliului raional Ungheni.

Ședința a început cu intonarea Imnului de Stat al Republicii Moldova, după care s- ales președintele ședinței, consilierul Ștefan Sîrbu, care a propus spre audiere proiectele de decizii din ordinea de zi cu stabilirea regulamentului de desfășurare a ședinței.

În cadrul ședinței a fost aprobat raportul privind executarea bugetului raional pentru anul 2025. Conform raportului, bugetul raional pentru anul 2025 a fost executat la capitolul venituri în sumă de 471857,8 mii lei și la capitolul cheltuieli în sumă de 476396,6 mii lei. Concomitent, au fost aprobate soldurile de mijloace financiare formate în rezultatul execuției bugetului raional la situația din 31.12.2025 în sumă totală de 10854,7 mii lei, dintre care: mijloace financiare din proiecte 2069,5 mii lei, mijloace financiare bugetare proprii 8768,7 mii lei și din transferuri cu destinație specială 16,5 mii lei.

Tot în cadrul ședinței a fost aprobat raportul privind executarea cheltuielilor bugetului raional conform clasificației funcționale, pe programe și subprograme.

Totodată, în baza actelor normative, deciziilor Consiliului raional privind corelarea și modificarea bugetului raional, alocarea mijloacelor financiare, precum și alocarea din componenta raională, dispozițiilor președintelui raionului, a fost modificată decizia nr.8/2 din 12.12.2024 „Cu privire la aprobarea bugetului raional pentru anul 2025 în a doua lectură”. Ca rezultat, partea de venituri a fost majorată cu 38187,9 mii lei și partea de cheltuieli cu 39690,1 mii lei. Astfel, bugetul raional precizat pentru anul 2025 constituie la venituri 478264,0 mii lei și la cheltuieli 493496,2 mii lei.

În continuare sau discutat chestiunile din ordinea de zi atașată, fiind de asemenea de o importanță majoră – Ordinea de zi