Cu mesaje de felicitare în adresa cadrelor didactice din municipiul și din raionul Ungheni, a venit Dionisie Ternovschi, președintele raionului, Adrian Cheptonar, deputat în PRM, Lucian Manole, șef adjunct al Cancelariei de Stat, Vitalie Vrabie, primarul mun.Ungheni și gazda evenimentului dna Violeta Gavriliuc, șefa Direcției Educație Ungheni.

În mesajele de felicitare vorbitorii au menționat – ,, În spatele premiilor stă un efort colosal, dedicația voastră, pentru care exprimăm recunoștință și Vă asigurăm că veți avea susținerea necesară pentru a continua să formați noi generații de olimpici republicani, naționali și internaționali”.

Cu Diploma de Onoare a Guvernului Republicii Moldova, s-a menționat – Bilețchi Leon, profesor de fizică, IP Gimnaziul ”Dimitrie Cantemir”, or. Cornești, Burlacu Vera, profesoară de limba și literatura română, IP LT ”V. Alecsandri”; Popușoi Zinaida, profesoară de limba și literatura română, IP LT ”Gh. Asachi”.

Cu Diploma Ministerului Educaţiei şi Cercetării al Republicii Moldova s-au menționat următoarele cadre didactice: Franchevici Ludmila, directoare, IP Gimnaziul ”Gaudeamus”, satul Petrești; Buga Raisa, directoare, IP Gimnaziul ”Dimitrie Cantemir”, or. Cornești;  Climișina Ana, directoare adjunctă pentru educație, IP LT ”Alexandr Pușkin”, mun. Ungheni; Dodu Valentina, profesoară de limba engleză, IP LT „Vasile Alecsandri”, mun. Ungheni.

Cu Diploma de Onoare a Consiliului Raional Ungheni, pentru  activitate remarcabilă în domeniul educației, vocație, măiestrie profesională și devotament în cultivarea valorilor naționale și universale au fost menționate următoarele cadre didactice – Lista se anexează

Diplomele Direcţiei Educaţie Ungheni pentru înaltă măiestrie pedagogică, creativitate, spirit de iniţiativă, contribuţie substanţială în promovarea educaţiei de calitate s-au oferit următoarelor cadre didactice  – Lista se anexează

Diplome de participare în cadrul concursului Pedagogul Anului  şi premiu bănesc s-au oferit următoarelor cadre didactice: Eremia Valentina, Grădinița – creșă ”Prichindel”, s.Bușila, educatoare; Pacestnîi Ecaterina, IP LT ”I. Creangă”, profesoară de matematică.

Titlul  de laureat în cadrul concursului republican Pedagogul anului, ediția 2025 şi  primă bănească următorului cadru didactic: Percic Carolina, Grădinița – creșă ”Floricica”, s.Costuleni, educatoare.

Diplomele din cadrul primăriei  mun.Ungheni  au fost  înmânate de Vitalie Vrabie, primarul mun.Ungheni – Lista se anexează

A fi profesor înseamnă să ai șansa de a fi mâine mai bun decât astăzi, a fi profesor înseamnă să te dăruiești cu tot sufletul și să-ți dedici viața formării noilor generații. Aceasta este misiunea pe care și-au asumat-o, cu devotament și perseverență, dascălii care astăzi sunt veterani ai învățământului – Lista se anexează

Au fost, deasemenea, menționați tinerii specialiști care au ales să își înceapă activitatea în instituțiile de învățământ din raion, demonstrând dorință, entuziasm și devotament pentru nobila misiune de a educa – Lista se anexează

De asemenea, au fost nominalizați cei care au ghidat, monitorizat și dirijat sistemul educațional din raionul Ungheni. Le mulțumim pentru munca asiduă și responsabilă depusă, datorită căreia sistemul educațional a evoluat și s-a consolidat ca potențial uman și profesional – Lista se anexează

Mesaj de felicitare și  Diploma de Onoare a Federației Sindicale Educației și Științei a oferit d-na Lilia Savin, preşedintele Centrului Sindical Ramural Teritorial Ungheni din domeniul Educaţiei şi Ştiinţei – Lista se anexează

Preşedintele Sindicatului Angajaţilor din Învăţământ şi Educaţie ,,Viitorul”, d-l Mihail Lașcu, a oferit diploma de Onoare a Asociaţiei Sindicatului Angajaţilor din Învăţământ şi Educaţie ,,Viitorul” următoarele cadre și lideri sindicali – Lista se anexează

Atmosferă de sărbătoare au creat Interpreta de muzică ușoară Carolina Gorun; Artiştii autohtoni, ansamblul etnofolcloric ”Plăieșii”; Corul de elevi de la IP LT ”Gh. Asachi” din municipiul Ungheni, conducător artistic doamna Veronica Morcov; Grupul de dansatori ”Spicușor” de la Centrul Cultural Multifuncțional” ”Regina Maria”, conducător artistic dna Natalia Verlan; Ansamblul de dansuri  ”Unghenenii”, conducător artistic dna Cristina Rotaraș; Ansamblul vocal ”Adagio”,  LT ”Alexandr Pușkin” cu piesa muzicală  ”Imn profesorului”, conducător artistic Gologan Lilia.

Vă mulțumim tuturor pentru implicarea dumneavoastră, datorită căreia acest eveniment a fost posibil.”