Oraşul Ungheni este una dintre cele mai vechi localităţi din Republica Moldova. Prima sa atestare documentară dateză din 20 august 1462, într-un hrisov de la domnitorul Ştefan cel Mare. Există, însă, dovezi certe că aşezarea, la început sătuc, exista pînă la formarea statului medieval moldovenesc.

Iniţial, localitatea s-a numit Unghiul, probabil de la configuraţia locului pe care s-a constituit. Aici rîul Prut formează, prin cotire bruscă, un unghi perfect. Abia peste două secole, în anul 1645, aşezarea apare menţionată cu numele său actual, Ungheni.

Încă în secolul I – III d. Hr., pe aici îşi aveau drumul lor de negoţ grecii Pontului Euxin. Apoi, în evul mediu, vedem trecînd prin apropiere Drumul Sării, Drumul Pescarilor şi Marele Drum Comercial Tătăresc. Acest lucru a făcut ca localitatea să devină atractivă pentru derularea afacerilor comerciale. Nu în zadar, pe parcursul veacurilor XVII – XVIII, Ungheniul aparţinea unor negustori bogaţi, care serveau în calitate de creditori înşişi domnitorilor ţării.

Lucrurile în acest sens s-au amplificat după 1812, odată cu anexarea Moldovei dintre Prut şi Nistru de către Imperiul Rus. Cum providenţa l-a aşezat la răscrucea marilor căi de comunicaţie şi, mai important, între două mari centre economice: Iaşi şi Chişinău, soarta micului sătuc era pecetluită: posibilităţile sale de dezvoltare, avantajele pe care le oferea erau evidente. Nu a trebuit să treacă mult timp ca noul stăpîn să înţeleagă rostul. Împins încoace de interese geopolitice, Ungheniul i se arată acestuia destul de propice ca avanspost spre Europa de sud-est.

Începutul se puse în anul 1870, în cadrul reformei teritorial-administrative, cînd localităţii i se conferă statutul de centru de voloste cu 16 sate în subordine. Rolul hotărîtor, însă, în ascensiunea sa spre calitatea de oraş l-a avut construcţia, în anii 1871-1875, a căii ferate Chişinău-Ungheni-Iaşi. Vama ordinară de la Dănuţeni este închisă şi tot atunci, în 1875, vama de la Sculeni de categoria I a fost transferată la Ungheni. Acest fapt a transformat aşezarea în scurt timp în unul din cele mai importante puncte vamale la hotarul de apus al imperiului. Cîţiva ani mai tîrziu, pe aici va trece un alt drum de fier: Chişinău – Ungheni – Bălţi. Apoi, în 1899, a fost inaugurată şi navigaţia pe Prut, Ungheniul devenind astfel un port fluvial. Aceste schimbări au declanşat o bruscă creştere a numărului locuitorilor.

La recensămîntul din 1805, Ungheniul avea doar 215 locuitori. În 1897 însă numărul acestora crescu la 1827, iar zece ani mai tîrziu, în 1907, populaţia aşezării era de 2300 locuitori, astfel că  Direcţia Generală a Afacerilor Gospodăreşti de pe lîngă Ministerul Afacerilor Interne al Imperiului Rus cerea guvernatorului să instituie la Ungheni administraţie orăşenească.

Ascensiunea social-economică a Ungheniului a continuat şi în anii interbelici (1918-1941). Ungheniul era centru administrativ de plasă. Către 1930 aici existau trei bănci populare de credit, numeroase întreprinderi manufacturiere, de prelucrare, de comerţ. Localitatea a devenit cel mai mare centru de desfacere a mărfurilor din judeţul Bălţi. În anul 1932, Ungheniul avea deja 4250 locuitori.

Astfel, în 1940, cînd în rezultatul pactului Ribbentrop-Molotov, veniseră sovieticii, lor nu le rămăseseră decît să proclame oficial un fapt împlinit, şi anume: să acorde localităţii, la 26 august, acelaşi an, statutul de oraş şi centru raional.

După război încoace urbanizarea s-a desfăşurat în ritmuri rapide. S-a construit un număr mare de întreprinderi industriale. S-a investit apoi în construcţia capitală. Odată cu aceasta în componenţa localităţii au fost incluse cîteva sate vecine: Dănuţeni, în 1958, Bereşti şi Mînzăteşti, în 1972. Populaţia, ca urmare, a crescut numeric, ajungînd la 20.000 în anul 1973.

În rezultatul acestor schimbări, la 29 iulie 1972, Ungheniului i se atribuie statutul de oraş de subordine republicană, cu mari drepturi de autonomie locală.

În anul 1994, localităţii i se retrage statutul cu pricina. Peste patru ani, în 1998, în cadrul noii reforme teritorial-administrative, Ungheniului i s-a acordat statutul de municipiu şi reşedinţă de judeţ.

Sursa: Vasile Iucal, directorul Muzeului de Istorie şi Etnografie din Ungheni, publicat în ziarul Unghiul.